sa indraznim sa visam...

Tot de pe empower.ro:


Wilma Rudolph

O negresa nascuta in Tenessee in 1940, al 20-lea din cei 22 copii ai familiei Rudolph, care in primii ani de viata supravietuieste pojarului, varsatului de vant, scarlatinei si dublei pneumonii. La patru ani, poliomielita o lasa cu un singur picior sanatos, iar medicul da verdictul: Wilma nu va putea merge niciodata.
Atunci, in fata zidului cazut zdrobitor peste trupul si sufletul acestui copil, incepe alchimia. Undeva, in sufletul ei si al mamei ei, se naste visul, care trece de granita lui “a merge”.
In fiecare noapte, mama i-a masat piciorul si au facut exercitii. Wilma a vrut intai sa stea in picioare. In doi ani, a reusit si s-a ridicat in carje. La 12 ani, le-a aruncat si a mers cu ambele picioare. Dar ea voia mai mult. A vrut sa alerge.
A intrat in echipa de baschet a scolii, unde a stat pe banca trei ani, dar a facut antrenamente. Era, in fine, un copil normal! Incepe sa alerge. In ‘56 face parte din echipa SUA la Olimpiada din Melbourne si castiga bronzul la sprint.
In 1960, sparge toate tiparele, devenind prima femeie americana medaliata de trei ori cu aur la Jocurile Olmpice de la Roma, la 100m, 200m si 4×100m garduri.
Ea a mers, a alergat si a sarit peste toate ingradirile. A devenit apoi antrenor invatand si pe altii cum sa indrazneasca.
La fel ca Wilma, Ray (Raymond) Ewry, nascut in 1873 in Indiana, SUA, tot un copil cu traume polio, parea ca va fi inchis intre bratele scaunului cu rotile pentru toata viata. Si el a vrut nu doar sa mearga, ci sa zboare. A devenit cel mai bun saritor din lume, este al treilea dintre cei mai buni atleti laureati olimpici din toate vremurile, cu cel mai mare numar de medalii de aur individuale: opt!
Pentru multi limitele raman si se adancesc de-a lungul vietii. Pentru cativa, ele devin acea poarta prin care indraznetul si face trecerea in lumea posibilului, ajungand chiar dincolo de “normal” si atingand varfuri ale performantei.

Cum se face asta?

Indrazneala se desface in trei fire: intentie, motivatie si actiune.
Dintre ele, pentru Wilma, Ray si altii aidoma lor, motivatia a fost motorul cel mai tare. A impins racheta vietii lor mai inainte de a actiona si a starnit furtuna intentiei. I-a ridicat cand au cazut rapusi de durere si i-a adus langa ei pe sustinatorii lor.
Asa ca e esential sa ne intrebam mereu si sa rascolim jar cand ni se cam stinge flacara din piept: Ce ne motiveaza? Cu ce aer suflam in propriile panze?
Cand gasim cel mai puternic vartej, visul nostru cel mai aprins, glasul care striga cel mai tare in noi, atunci avem in sfarsit caii inaripati inhamati la carul cu care strabatem lumea.
Gasirea visului nostru cel mai stralucitor poate sa dureze ceva. Poate ani, poate mai putin. Toate celelealte vise sunt impletite pe acesta mare, care sta ca un catarg pe care tinem umflate panzele corabiei noastre. El poate tasni din cea mai adanca rana a noastra, dar din aceasta ne putem fauri cel mai puternic aliat.
Ce ne intareste motivatia? Bucuriile reusitei sunt puternice, dar trec repede. Oamenii inca invata arta de a se bucura. Ceva ne ce era firesc, demult… Caderile pot construi pe cei mai tari urcatori pe munte. Totul e sa ne ridicam si sa continuam drumul. Sa vedem in esec ce contine pretios pentru noi.

"Sa castigi este grozav, desigur, dar daca chiar vrei sa faci ceva in viata, atunci secretul este sa inveti sa pierzi. Nimeni nu este de neinvins tot timpul. Daca poti sa te ridici dupa cel mai zdrobitor esec si sa mergi mai departe pentru a castiga iar, vei ajunge campion intr-o buna zi.— Wilma Rudolph, “Wilma: Povestea Wilmei Rudolph”