Din intamplare am dat peste un articol despre Tatiana Stepa... http://e-folk.blogspot.com/search/label/Tatiana%20Stepa ..Si-a facut debutul la Fagaras, a murit anul asta pe 7 august, si a cantat ultima oara la Folk you pe 31 iulie...
Am ticuri verbale, ticuri comportamentale si ticuri de tot felul. Practic, ma repet..."practic" este un tic.
Da, da, da...asa este...cum zici tu...ma repet... si nu ma pot controla...constientizez si practic nu pot sa fac nimic in afara de a-mi da cate o palma dupa ce am scos porumbelul pe gura...
Strazile sunt pline de zapada si nu pot decat sa zic- Doamne, cat de groaznic este!...
Vine Craciunul si nu pot sa nu ma gandesc decat ca "nu am chef", "nu simt nici o atmosfera"...
Starile de spirit se repeta...din an in an...tacerea mea se repeta..lacrimile, tristetea si neputinta...
Traiesc o viata ciclica, asa ca intr-un film dubios, in care te trezesti in fiecare dimineata, esti in acelasi pat si in cursul zilei ti se intampla acelasi lucru ca si ieri...Doar ca eu ma trezesc si am senzatia ca e ceva nou,cand de fapt e un an care s-a mai intamplat si alta data..
Ma simt neputincioasa in fata timpului care se repeta..sunt trista...tacuta...as vrea sa fac cumva sa fie altfel...dar e in mare acelasi scenariu. Si atunci?
Ma intristeaza finalurile..ma simt neputincioasa in fata lor...Cum am putea sa facem sa avem un pic mai mult timp? Un pic mai multa fericire, un pic mai mult din tot ce e bun?
Ma simt sfarsita, epuizata...asa ca o baterie de MP3 player...Il inchizi putin, asteptand ca bateria sa se mai incarce putin si sa mai poti asculta o melodie..
A fost un an care a inceput in gari..si asa am dus-o si eu tot anul...din gara in gara, din aeroport in aeroport...cateodata incantata, cateodata trista...Oricum garile ma intristeaza...Oamenii vin si pleaca, peronul este plin, iar la un ceas tarziu in noapte raman tot pustii.
Ramanem si noi pustii, dupa ce ne trec multi prin suflete..ramanem reci la gesturi calde..ramanem cu gandurile tot in Rapidul de noapte care merge intr-o oarecare directie, acolo de unde ne-am intors..
In permanenta intre 2 trenuri..intre 2 ganduri...intre 2 destinatii...Incotro? Unde e totusi destinatia finala? O destinatie fara gara, ca sa nu mai poti fugi?
Sunt incoerenta...stiu...in drum spre gara...aceeasi..
Iubindu-te fara de moarte,
Nici viata-mi pare ca n-am
De nici o placere n-am parte
Nu-mi trebuie nici un balsam.
Si totusi de tine depinde
Chiar nenorocirea ca sunt
Imi esti cea din urma meride
Imi esti cel din urma pamant.
Ref :Si totusi te caut intr-una
Si totusi al tau am ramas
Cum soarele cauta luna
Mereu despartiti de un pas.
Nici Shakespeare nu-i demn de-o poveste
Ca asta pe care-o traim
Si nici nu se scrie ce este'
Un dictionar e infim.
Ma simt o faclie in lanturi,
Ma simt un suras inghetat,
Ma simt o furtuna in santuri,
De toate-ale lumii tresar.
Si nici nu mai am bucurie,
Fiinta si-atat am ajuns
Nici inima mea nu mai stie
Sa dea la acestea raspuns.
Iubindu-te fara de moarte,
Nici viata-mi pare ca n-am
De nici o placere n-am parte
Nu-mi trebuie nicï un balsam.
In ultimul timp mi-am tot amintit de la Mos Craciun si de Mos Nicolae, de mosii din timpul copilariei si imi vine sa plang..
Mosii mei erau mai saraci decat alti mosi, aveau 3 fetite carora trebuiau sa le aduca bucurii. Si ne aduceau bucurii aproape de fiecare data...asa, micute, dupa posibilitati... Imi amintesc cum mergeam la scoala, si invatatoarea ne intreba ce ne-a adus Mosu' si pana ajungea la mine auzeam de nenumaratele papusi, jocuri, hainute...iar eu care de cele mai multe ori primeam dulciuri si ciorapei, mai adaugam un cadou- doua in plus..
Eu ii iubeam mult pe mosii mei...eram extrem de fericita cu faptul ca gaseam cadourile in ghetute...nu imi doream ce aveau ceilalti..
Cel mai frumos cadou de Mos Nicolae a fost un set de globuri de brad..cele mai frumoase globuri...atunci am asteptat Craciunul cu atata infrigurare si imi imaginam cum va arata bradul nostru, care tot timpul era mai gol decat altele.
Intr-un an, m-am ascuns in sufragerie si am inceput sa scotocesc prin sertare, unde aveam tot felul de nimicuri. M-a gasit mama aranjand cu multa emotie o cravata a tatei, un fular al ei si m-a intrebat ce fac- "va pregatesc cadouri de Craciun"..si mi-a spus ca e foarte frumos, si ca eu nu trebuie sa fac cadouri acum, trebuie sa primesc...si cadourile se fac din lucruri noi...Asta inseamna ca de pe la 4-5 ani eu stiam ca Mos Craciun sunt ei, parintii mei...
Anii au trecut...Mosul a capatat si alte forme, a lasat cadouri pentru mine si in alte case...dar indiferent de ce am primit nu mai aveam aceeasi emotie a serii de ajun sau a primei zile de Craciun cand fugeam repede in hol sa vad daca e ceva sub brad..pentru ca s-a intamplat o data sau de doua ori sa nu fie nimic..si mosul meu sa vina un pic mai tarziu...Eu intelegeam si nu ceream niciodata nimic...si ii iubeam la fel de tare pe mosi pentru ca faceau atat de multe alte lucruri pentru noi..Ii iubesc acum la fel de mult, sau poate si mai mult pentru ca inteleg mai bine framantarile prin care au trecut, greutatile pe care le-au avut ca sa ne creasca..si de cand m-am facut mai mare le fac eu cadouri care sper sa ii bucure...
