Ma intristeaza finalurile..ma simt neputincioasa in fata lor...Cum am putea sa facem sa avem un pic mai mult timp? Un pic mai multa fericire, un pic mai mult din tot ce e bun?
Ma simt sfarsita, epuizata...asa ca o baterie de MP3 player...Il inchizi putin, asteptand ca bateria sa se mai incarce putin si sa mai poti asculta o melodie..
A fost un an care a inceput in gari..si asa am dus-o si eu tot anul...din gara in gara, din aeroport in aeroport...cateodata incantata, cateodata trista...Oricum garile ma intristeaza...Oamenii vin si pleaca, peronul este plin, iar la un ceas tarziu in noapte raman tot pustii.
Ramanem si noi pustii, dupa ce ne trec multi prin suflete..ramanem reci la gesturi calde..ramanem cu gandurile tot in Rapidul de noapte care merge intr-o oarecare directie, acolo de unde ne-am intors..
In permanenta intre 2 trenuri..intre 2 ganduri...intre 2 destinatii...Incotro? Unde e totusi destinatia finala? O destinatie fara gara, ca sa nu mai poti fugi?
Sunt incoerenta...stiu...in drum spre gara...aceeasi..
Căsătoria la olteni
Acum 3 luni
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu