Am fost la Balcic...la mult visatul Balcic, de care am aflat prima oara atunci cand am citit "Panza de paianjen"...ma visam si eu o Diana, plimbandu-ma pe faleza, asteptand cu nerabdare sa-l vad pe Petre Barbu sau pe Alex Dobrescu...Parca toti faceau parte din viata mea...De atunci imi doream sa vad aceste locuri, care erau destinatia preferata a multora in perioada interbelica..
Orasul de pe stancile albe are un farmec aparte...Te indeamna la plimbari lungi la apusul soarelui si in restaurantele de pe malul apei, sa vezi luna cum se oglindeste in mare...
Castelul Reginei Maria este inima Balchicului si a fost candva si inima ei. Este de fapt un complex de vile si gradini, construite cu piatra alba de mare... Un mic paradis cu o insemnatate aparte, pe care nu o mai stiu..un simbol al vietii, al eternitatii, al tuturor religiilor, al dragostei si al mortii...
Noaptea, fiecare vila, capela, cascada sau gradina sunt luminate discret si poti veni sa asculti marea care se izbeste de stanci.. Candva plaja ajungea pana la zidurile castelului si peisajul era mai salbatic..
Un alt loc impresionant este capul Kaliakra...O mica peninsula stancoasa, inconjurata de o apa verde...Un amalgam de culori- galben, roscat, albastru, verde, alb...o frumusete pe care nu o pot descrie in cuvinte..
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu